Cu scobitoarea

Inchipuiti-va cum e sa incerci sa sfarami un baraj cu o scobitoare. Ati zice ca e imposibil. Va inselati. SE POATE.
La fel cum si David l-a ingenuncheat pe Goliath si sfaramatul barajului cu scobitoarea e posibil.
Totul este posibil cu multa dragoste si perseverenta....ZAU

Picatura chinezeasca

Simt cum cineva se joaca cu capacitatea mea de indurare. Vrea sa vada cat pot sa duc, cat timp imi ia sa clachez. Si cred ca face asta cu o bucurie imensa, cu un ranjet mare pe fata. Simt cum ceea ce imi doresc e un ideal ce se indeparteaza de mine.
Vestile rele continua sa vina, ca o picatura chinezeasca. Lovesc in acelasi loc, cu aceeasi intensitate. Sa fac o simpla enumerare? Am ramas fara cuvinte. Mi-e frica sa le enumar. Sunt prea dureroase. Tot ce pot spune e ca ceea ce a inceput in septembrie se continua. Atat.

Gandesc prea mult

Cobor grabita din tramvai.
(Nu este o noutate si nici nu cred ca o sa mai reduc din timpul petrecut in autobuze, doar trebuie sa alerg la mai multe scoli.)
Ma uit in dreapta, sa vad daca vine o masina....Respect si eu regulile de circulatie, doar nu le repet atat de des copiilor degeaba. Macar imi intra si mie in cap....
Am vazut ca vine o masina, soferul opreste si imi face semn sa trec. In timp ce traversam ma gandeam ce se intampla daca la volan era o persoana cu TSA. Ce se intampla daca aceasta nu si-ar fi dat seama de intentia mea de a traversa strada dupa modul in care am intors capul.
Gandesc prea mult. Mi-ar trebui o pauza.

Diagnostic pus cu spatele

Ma sui grabita si obosita in autobuz. Am impresia, cateodata, ca imi petrec ziua in mijloacele de transport. Ma asez incercand sa imi mai trag sufletul, sa ma mai linistesc putin. Pe scaunele din spatele meu statea o bunica cu nepotul si nepoata. Totul in regula pana cand baiatul incepe sa se fataie pe scaun. Fata, stand linistita pe scaunul ei, vorbea cu bunica. Baiatul, in schimb, nu isi gasea locul: ba se ridica, ba se aseza, ba se agata de spatarul scaunului meu, ba impingea in scaunul meu (in scaunul meu, in scaunul pe care stateam, in scaunul in care incercam sa imi trag si eu sufletul).
Incepusem sa ma enervez. Simteam cum mai am putin si explodez. Am un defect....bine, recunosc, mai multe, dar unul isi facea acum simtita prezenta.....nu suport copiii ,,normali'', care cred ca totul li se cuvine si pot face ce vor, fara sa se gandeasca la ceilalti. Imi vine sa, sa......(respira adanc, expira, numara pana la 100...). Nu ma pot abtine sa ii compar cu copiii care au nesansa sa aiba o deficienta. Acestia lupta sa isi depaseasca tarele, lupta sa fie fericiti, sa aiba o viata frumoasa. Iar ceilalti, cand ii aud cu Nu poooooot Nu vreeaaauuuuu sau ca nu le pasa de ceilalti....................
Sa revenim. Simteam ca explodez. Mai aveam putin sa ma intorc la bunica sa ii zic ceva de dulce de modul in care isi educa nepotelul. Dar...
Dar...Chiar in timp ce ma hotarasem sa ma intorc, baietelul scoate un sunet inalt. In acel moment ma relaxez.
Are autism. Nu face intentionat. Poate sa ma loveasca, pentru ca nu o face din propie initiativa. - Imi ziceam toate astea cu spatele la el.
In momentul in care m-am ridicat sa cobor, diagnosticul pus cu spatele mi s-a confirmat.

O chinui pe Ana

O chinui pe Ana.
O chinui rau.
Intalnirile noastre se termina cu dureri de cap din partea mea si cu ochi inlacrimati din partea ei. Nu imi place sa o vad suferind. Lupta pe care port(impreuna cu familia si nu numai) e impotriva sindromului Asperger. Nu vreau sa castige. Nu vreau sa i-o las lui.
Pur si simplu refuz sa las sa fie invingator un lucru atat de rau.

O chinui pe Ana.
Nu ii convine. Se impotriveste. Ma musca. Tipa.
Pot oare sa o las sa isi roada unghiile pana da sangele?
Pot oare sa o las sa isi dea palme?
Pot oare sa o las sa ciupeasca copiii?

Sunt obosita si racita. Ma duc la scoala. Nu sa lucrez cu copiii ci sa mai completez din mormanul de hartii.
Ana vine in cabinet. Ii spun mamei ca nu pot sa lucrez, pentru ca nu vreau sa o imbolnavesc.
Ana incepe sa se agite. Incerc sa o calmez spunandu-i ca azi nu vom face lectii, azi poate sa plece acasa.
Ana tipa.
Ce se intampla?
Ana se intoarce spre mine. Si imi spune: Nu vreau sa plec. Vreau sa scriu. Nu plec. Fac lectii.
O chinui pe Ana.