O chinui pe Ana

O chinui pe Ana.
O chinui rau.
Intalnirile noastre se termina cu dureri de cap din partea mea si cu ochi inlacrimati din partea ei. Nu imi place sa o vad suferind. Lupta pe care port(impreuna cu familia si nu numai) e impotriva sindromului Asperger. Nu vreau sa castige. Nu vreau sa i-o las lui.
Pur si simplu refuz sa las sa fie invingator un lucru atat de rau.

O chinui pe Ana.
Nu ii convine. Se impotriveste. Ma musca. Tipa.
Pot oare sa o las sa isi roada unghiile pana da sangele?
Pot oare sa o las sa isi dea palme?
Pot oare sa o las sa ciupeasca copiii?

Sunt obosita si racita. Ma duc la scoala. Nu sa lucrez cu copiii ci sa mai completez din mormanul de hartii.
Ana vine in cabinet. Ii spun mamei ca nu pot sa lucrez, pentru ca nu vreau sa o imbolnavesc.
Ana incepe sa se agite. Incerc sa o calmez spunandu-i ca azi nu vom face lectii, azi poate sa plece acasa.
Ana tipa.
Ce se intampla?
Ana se intoarce spre mine. Si imi spune: Nu vreau sa plec. Vreau sa scriu. Nu plec. Fac lectii.
O chinui pe Ana.