Nu suntem animale..........din pacate!

C cul sant io

Eu sunt siderata. Sper ca este o gluma proasta.

‘trifu (20-May-2008, 12:28)
mai eu nu stiu ce va ambalati atat.eu am 17 ani si mi am inceput viata sexuala la 13.cred k sunteti invidioase k nu aveti curajul so faceti si voi si pt tipa de 11 ani bv ei k incearca,voi nici nu stiti ce bine te simti cu un penis in vagin.care vrea sa come nteze sa intre pe id maria_sweet17′

Mai vreti?

Efectele terapiei

Terapia nu actioneaza doar asupra ,,pacientului'', ci si asupra terapeutului.
Am descoperit pe propria-mi piele. Nu pot sa fiu decat recunoscatoare, celor care mi-au dat sansa sa imi formez reflexe de terapeut....
E greu sa vorbesc. E greu sa imi inabus sentimentele care ma cuprind.
Miercuri seara, am iesit afara cu catelul....la o ora rezonabila (era doar 22)...eram in fata blocului.....cand ma simt apucata de sani....
Restul e cumva in ceata. Stiu doar ca am scapat. Am scapat fara urme fizice. Am reusit sa il pun pe goana vorbind calm, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Nu stiu ce m-as fi facut fara orele, trase parca la indigo, de terapie ABA.....
Nu stiu cum as fi reactionat, daca nu stiam sa ignor durerea si sa vorbesc ca si cum discutam despre vreme....
Nu stiu cum am reusit sa ii desprind mainile de pe mine, ca si cum indepartam doar o scama....
Nu stiu cum.....

Un poem in franceza

Pantaloni jerpeliti de un albastru spalacit cu betelia rasfranta peste o curea noua. O camasa alba, cu tesatura tocita de vechime.
O pereche de papuci de casa din plastic, rupti intr-o parte.

O gura cu trei dinti cariati.
Par tuns scurt.
Ochi incetosati, plini de un gol ce nu poate fi umplut.
Palme ce strang in causul lor degetele mari.
Maini cuprinse de un usor tremurat, aproape imperceptibil.

Vorba impleticita...
Minte incetosata...
Glas lipsit de tonalitate...
Respiratie inceata...

Tulburare bipolara...


Profesor stralucit de franceza.... pasionat de franceza.....iubitor de franceza.....

Cum sa profitam de suferinta parintilor

Facem facultatea ...... nu trebuie sa invatam, ne luam noi diploma usor.
Lucram cu unul sau doi copii ....... dar care au neaparat supervisor din strainatate.
Ne facem reclama ..... nu conteaza daca avem sau nu experienta.
Ne vedem de treaba cu seriozitate .... trecem repede prin programe, sa le bifam ca facute, nu trebuie sa ne intereseze progresul copilului.
Completati voi mai departe.......


Era sa uit:
Spor la lucru..................si astept vederi din Infern, cand veti ajunge acolo.

Ce alegi?

Tu ce cadou ai primit?

Am doi ani si de ziua mea am primit diagnosticul de autism infantil.
Nu-i asa ca viata e minunata?

De ce?

.

Parca s-au inventat niste chestii.........a a a a......ah, da! Le zice mijloace de contraceptie. Sunt multe si diverse.
Pentru toate gusturile...
Pentru toate buzunarele....
Bateti-va joc de voi, dar nu chinuiti un suflet nevinovat.


P.S.: Exclud din discutie persoanele care din motive (INTEMEIATE) medicale sau de alta natura, trebuie sa recurga la un asemenea gest.

Taking turns...sau minunea maimutelelor

Comportamente traduse:
O fetita: - Dupa doi ani lungi......pot sa ma joc si eu cu alti copii, fara sa tip, sa musc, sa...
Cealalta fetita: - Dupa jumatate de an.....pot sa spun altora ca ma deranjeaza, pot sa spun ce ma nemultumeste...

Obosita

Oboseala ce m-a cuprins ma strange din ce in ce mai tare.
Vreau doar sa dorm, sa ma rup de tot ce ma inconjoara.
Tot ceea ce imi oferea satisfactie acum ma lasa rece.

Am obosit si un simplu somn nu-mi incarca bateriile.

M-am schimbat.
Ochii nu imi mai rad. Sunt reci si rai.
Gura nu mai zambeste. E stransa intr-un rictus dezapobrator.

Am obosit.
Vreau doar sa stau. Sa nu fac nimic. Doar sa dorm.

M-am schimbat.
Inainte ii faceam pe cei din jurul meu sa rada. Acum nu provoc decat suferinta.

Am obosit.
Vreau sa uit de tot.

Picior peste picior

Problema: Privire din ce in ce mai incesotata. Ochii inchisi pe jumatate. Mana se opreste din scris. Corpul se apleaca usor inainte. Picior peste picior. Miscare subtila a piciorului de deasupra. Respiratie mai din ce in ce mai rapida?

Dilema: Cum sa reactionez?

Ma numeam Irina

Cand m-am nascut nimeni nu s-a bucurat. Eram fata. Eh....... Poate mama a fost incantata, pentru ca avea cine sa o inlocuiasca la facut treburile casei.
Am crescut si vedeam de fratii mei mai mici.
M-am dus la scoala asa, doar cat sa stiu cum sa ma iscalesc si sa socotesc.
Cand aveam vreo noua ani, unchiul meu a venit pe la noi. Si........
De atunci, nu stiu ce s-a intamplat, a inceput sa nu imi mai pese de nimic. Nimic nu ma mai atinge.
De atunci, lucrurile pe care le vedeam vroiam sa fie ale mele.
De atunci, nu mai vedeam rostul sa spun adevarul.
De atunci, nu mai intelegeam de ce trebuie sa ma spal.

Am ajuns in clasa a sasea. Lucrurile au inceput din nou sa aiba un sens. Ma intelegeam din ce in ce mai bine cu ceilalti.

A venit vacanta de vara. Imi placea sa ies in parc, sa ma plimb.
Intr-o dupa dupa-amiaza, am plecat in parc. Am trecut pe la trecerea de pietoni. La jumatatea drumului am simtit roata masinii, care venise cu viteza, cum imi trece peste cap.

Ma numeam Irina

Ma arunc

Ma arunc! Ce crezi tu ca nu am curaj? Ma arunc numai sa te vad in puscarie! Sa mananci bataie de la toti! Nu te apropia ca ma arunc! O sa tip ca ma arunci pe geam! Vreau sa vad ce faci cand imi aduna creierii de pe jos! MA ARUNC!

(Acesta a fost unul din momentele in care am simtit ca nu mai pot. De TREi ori l-am adunat de pe cealalta a ferestrei, ultima data agatandu-l din zbor.)

Putina cerneala!

Sunt masochista?

Ma bucur atunci cand A ma musca. Ma musca si se uita in ochii mei. Ma sfideaza. Stie ce vreau de la ea. Dar nu vrea sa faca. Apuca pielea usor cu dintii. Vede ca nu reactionez. Strange mai tare. Nici o reactie vizibila, dar eu am intepenit, incerc sa expir si inspir in acelasi ritm, ochii imi sunt plini de lacrimi, carora le poruncesc sa nu cada, privirea imi e atintita pe panoul din spatele A-ei.
A imi da drumul. Nu e amuzant sa musti pe cineva care nu are nici o reactie. Eu, incet, cu o lentoare demna de un melc, revin incet in prezent si reiau activitatea din punctul in care o lasasem. A face bine ce ii spusesem. Atunci are parte de un spectacol demn de telenovela. Lacrimile si tipetele pe care le inghitisem cat timp ma musca le dau frau liber. A e extaziata. Atata spectacol pentru ca a citit un cuvant de trei litere.


Zgarieturile M-ei ma gadila, nu ma mai ustura. Cand ii spun Iananei ca am mai primit o zgarietura noua ma amuz (scuze, stiu ca e un comportament negativ). Cum reuseste M sa fie atat de creativa in modul cum zgarie? Cum reuseste sa te zgarie acolo unde nici unde nu gandesti?
Imi place ca ma zgarie? Nu.
Ma bucur ca ma zgarie? Da.
De ce Da? Pentru ca nu e marioneta, pe care sa o manuiesticum vrea, pentru ca isi manifesta, asa cum stie ea, frustrarile si sentimentele negative.



Ma bucur de fiecare zgarietura sau muscatura de care am parte. Nu imi place, ma enerveaza, dar ma bucur. Am obtinut o reactie, chiar daca e de impotrivire. Asa stiu ca ceva se intampla, asa stiu ca inaintam, ca nu stam pe loc.

Va provoc muscati-ma, zgariati-ma. Ma voi bucura.

Cu scobitoarea

Inchipuiti-va cum e sa incerci sa sfarami un baraj cu o scobitoare. Ati zice ca e imposibil. Va inselati. SE POATE.
La fel cum si David l-a ingenuncheat pe Goliath si sfaramatul barajului cu scobitoarea e posibil.
Totul este posibil cu multa dragoste si perseverenta....ZAU

Picatura chinezeasca

Simt cum cineva se joaca cu capacitatea mea de indurare. Vrea sa vada cat pot sa duc, cat timp imi ia sa clachez. Si cred ca face asta cu o bucurie imensa, cu un ranjet mare pe fata. Simt cum ceea ce imi doresc e un ideal ce se indeparteaza de mine.
Vestile rele continua sa vina, ca o picatura chinezeasca. Lovesc in acelasi loc, cu aceeasi intensitate. Sa fac o simpla enumerare? Am ramas fara cuvinte. Mi-e frica sa le enumar. Sunt prea dureroase. Tot ce pot spune e ca ceea ce a inceput in septembrie se continua. Atat.

Gandesc prea mult

Cobor grabita din tramvai.
(Nu este o noutate si nici nu cred ca o sa mai reduc din timpul petrecut in autobuze, doar trebuie sa alerg la mai multe scoli.)
Ma uit in dreapta, sa vad daca vine o masina....Respect si eu regulile de circulatie, doar nu le repet atat de des copiilor degeaba. Macar imi intra si mie in cap....
Am vazut ca vine o masina, soferul opreste si imi face semn sa trec. In timp ce traversam ma gandeam ce se intampla daca la volan era o persoana cu TSA. Ce se intampla daca aceasta nu si-ar fi dat seama de intentia mea de a traversa strada dupa modul in care am intors capul.
Gandesc prea mult. Mi-ar trebui o pauza.

Diagnostic pus cu spatele

Ma sui grabita si obosita in autobuz. Am impresia, cateodata, ca imi petrec ziua in mijloacele de transport. Ma asez incercand sa imi mai trag sufletul, sa ma mai linistesc putin. Pe scaunele din spatele meu statea o bunica cu nepotul si nepoata. Totul in regula pana cand baiatul incepe sa se fataie pe scaun. Fata, stand linistita pe scaunul ei, vorbea cu bunica. Baiatul, in schimb, nu isi gasea locul: ba se ridica, ba se aseza, ba se agata de spatarul scaunului meu, ba impingea in scaunul meu (in scaunul meu, in scaunul pe care stateam, in scaunul in care incercam sa imi trag si eu sufletul).
Incepusem sa ma enervez. Simteam cum mai am putin si explodez. Am un defect....bine, recunosc, mai multe, dar unul isi facea acum simtita prezenta.....nu suport copiii ,,normali'', care cred ca totul li se cuvine si pot face ce vor, fara sa se gandeasca la ceilalti. Imi vine sa, sa......(respira adanc, expira, numara pana la 100...). Nu ma pot abtine sa ii compar cu copiii care au nesansa sa aiba o deficienta. Acestia lupta sa isi depaseasca tarele, lupta sa fie fericiti, sa aiba o viata frumoasa. Iar ceilalti, cand ii aud cu Nu poooooot Nu vreeaaauuuuu sau ca nu le pasa de ceilalti....................
Sa revenim. Simteam ca explodez. Mai aveam putin sa ma intorc la bunica sa ii zic ceva de dulce de modul in care isi educa nepotelul. Dar...
Dar...Chiar in timp ce ma hotarasem sa ma intorc, baietelul scoate un sunet inalt. In acel moment ma relaxez.
Are autism. Nu face intentionat. Poate sa ma loveasca, pentru ca nu o face din propie initiativa. - Imi ziceam toate astea cu spatele la el.
In momentul in care m-am ridicat sa cobor, diagnosticul pus cu spatele mi s-a confirmat.

O chinui pe Ana

O chinui pe Ana.
O chinui rau.
Intalnirile noastre se termina cu dureri de cap din partea mea si cu ochi inlacrimati din partea ei. Nu imi place sa o vad suferind. Lupta pe care port(impreuna cu familia si nu numai) e impotriva sindromului Asperger. Nu vreau sa castige. Nu vreau sa i-o las lui.
Pur si simplu refuz sa las sa fie invingator un lucru atat de rau.

O chinui pe Ana.
Nu ii convine. Se impotriveste. Ma musca. Tipa.
Pot oare sa o las sa isi roada unghiile pana da sangele?
Pot oare sa o las sa isi dea palme?
Pot oare sa o las sa ciupeasca copiii?

Sunt obosita si racita. Ma duc la scoala. Nu sa lucrez cu copiii ci sa mai completez din mormanul de hartii.
Ana vine in cabinet. Ii spun mamei ca nu pot sa lucrez, pentru ca nu vreau sa o imbolnavesc.
Ana incepe sa se agite. Incerc sa o calmez spunandu-i ca azi nu vom face lectii, azi poate sa plece acasa.
Ana tipa.
Ce se intampla?
Ana se intoarce spre mine. Si imi spune: Nu vreau sa plec. Vreau sa scriu. Nu plec. Fac lectii.
O chinui pe Ana.

M-am saturat

M-am saturat de toate cartile de specialitate. Sunt doar o insiruire teoretica a unor lucruri privite, cica, cu obiectivism. Carti care mai rau te induc in eroare si te sperie, in loc sa te ajute, sa te lamureasca.
Cartile acestea pun o eticheta. Atat. O eticheta. Daca arati asa, daca faci asta esti urangutan; daca stai asa si te scarpini in nas esti un scaun (da, din cand in cand si scaunele se scarpina in nas.
Parca sunt scrise de un robot, nu de un om.
Vreau sa citesc si eu o carte de specialitate, care pe langa etichete, sa ofere si solutii si (stiu ca cer imposibilul) sa fie scrisa in asa fel incat sa nu te sperie, ci sa iti ofere speranta.
Cer prea mult?

E posibil?

E posibil sa inveti un copil cu deficienta severa lucruri abstracte, lucruri care nu se vad?
Asta e vantul....
DA! Este posibil. Dar cred ca intelegerea unui lucru, oricat de bine l-am explica noi, nu este posibila fara o mana de ajutor din partea Lui.

Oare?

Dormiti linistiti. Ingerii vegheaza asupra copiilor vostri.



Poate ar trebui sa ne trezim si sa vedem ca nu ingerii pacii vegheaza asupra noastra si a copiilor nostri, ci ingerii decazuti.
Ne-am lasat prinsi atat de mult in vartejul zilelor noastre, incat am uitat de sufletul nostru si al celor dragi. Am ajuns niste roboti. Pentru ce?

Pentru ce? Imi vreau linistea si pacea din suflet inapoi.

Ce imi doresc in noul an

Pentru prima data in viata ma bucur de trecerea unui an si ma sperii de cel nou.
Poate in sfarsit dau semne de maturitate (doar juma de par imi e alb) sau poate ca nu.
Anul 2008 a inceput ca toate celelalte, parea promitator, chiar fructuos. Dar am reusit sa extenuez in primele 4 luni atat de rau, incat nici acum nu mi-am revenit. A venit vara si vacanta mult dorita la mare s-a transformat in vacanta la mare inaltime ( a se citi etajul 9). A venit toamna cea racoroasa. Eh, mi-am zis eu, acelasi inceput de an scolar....Gresit.
Toamna a venit cu boala Dulcetei, care s-a prelungit in reprize pana in decembrie.
Eu am descoperit intr-un mod placut (a se citi dureros) faptul ca am pietre la rinichi (dupa un ,,travaliu'' de o saptamana, am devenit mandra ,,mamica'' a unei pietre de 4 milimetri (mica, mica dar ......)(Paranteza: Sfat prietensec: daca nassterea naturala e cel putin la fel de dureroasa ca eliminarea unei pietricele cat un bob de piper, dragi mamici curajoase, cand ajungeti la spital strigati in gura mare ,,Vreau Epiduralaaaaaaaaa'', nu faceti pe vitezele)
Inceputul de an scolar a fost ca un foc de artificii cu participarea la patru conferinte, cu referate si situatii de facut (doar suntem scriptologi nu educatori) si cu un numar mai mare de copii (in actul educational e importanta cantitatea nu calitatea). Am primit numai vesti placute: o fosta eleva a murit, tatal unei eleve a trebuit operat pe inima de urgenta in italia (noroc ca aveau bani, altfel nu stiu cum s-ar fi terminat totul).La sfarsitul lui octombrie a murit si un vecin, e adevarat mai in varsta, dar... Dar in urma lui a ramas sotia in varsta, bolnava si singura.
Iar decembrie, decembrie cel plin de sarbatori s-a transformat in decembrie cel trist. De ce? Simplu. Laringita mi-a recidivat intr-o forma grava, cu dureri ingrozitoare.
......Si a venit ziua de 6 decembrie (uraaaa vin Mosii cu cadouri...), ziua de nastere a bunicii mele. Din cauza racelii nu am plecat la tara, am ramas acasa in varful patului. Si cum stateam eu asa, primesc vestea: tatal lui L, cea mai buna prietena a mea, a murit. Da, a murit de ziua lui.
Un an frumos, nu-i asa?
Eu o sa trec incet peste aceste lovituri dar Ianana si L? Mi-e frica sa ma gandesc ce e in sufletul lor....
Sa revenim.
Un an s-a dus, altul a inceput.
Ce vreau de la noul an? Pentru prima data in viata nu cer altceva decat sanatate si pace, pentru mine si pentru cei dragi. Restul se pot face incet, fara sa ma mai reped si sa vreau acum.

Voi ce va doriti de la noul an?

Vorbe de alint............sau nu

.....................lepra.......................

..........esti ce ingroapa pisica in nisip.......