Explicatie


Prin aceste mici povestiri, nu caut sa va fac sa va simtiti bine. Suntem destul de amortiti si de indiferenti la ceea ce se petrece in jurul nostru. Vreau sa imi scot din inima toata durerea provocata de lucrurile "frumoase" pe care le-am vazut. Vreau sa vad ca incepeti sa iesiti din amorteala, ca numai alergati dupa lucruri pe care oricum nu le veti lua cu voi atunci cand veti muri. Vreau sa vad cum va opriti din drumul vostru grabit si intindeti o mana celui care are nevoie cu adevarat de ea. Vreau sa intelegeti ca daca dati bani unui cersetor, unei fundatii nu v-ati capatat un loc in cer. Nu cu Bani se cumpara fericirea.
Daruiti putin din dragostea voastra.

miercuri, 6 mai 2009

Ma numeam Irina


Cand m-am nascut nimeni nu s-a bucurat. Eram fata. Eh....... Poate mama a fost incantata, pentru ca avea cine sa o inlocuiasca la facut treburile casei.
Am crescut si vedeam de fratii mei mai mici.
M-am dus la scoala asa, doar cat sa stiu cum sa ma iscalesc si sa socotesc.
Cand aveam vreo noua ani, unchiul meu a venit pe la noi. Si........
De atunci, nu stiu ce s-a intamplat, a inceput sa nu imi mai pese de nimic. Nimic nu ma mai atinge.
De atunci, lucrurile pe care le vedeam vroiam sa fie ale mele.
De atunci, nu mai vedeam rostul sa spun adevarul.
De atunci, nu mai intelegeam de ce trebuie sa ma spal.

Am ajuns in clasa a sasea. Lucrurile au inceput din nou sa aiba un sens. Ma intelegeam din ce in ce mai bine cu ceilalti.

A venit vacanta de vara. Imi placea sa ies in parc, sa ma plimb.
Intr-o dupa dupa-amiaza, am plecat in parc. Am trecut pe la trecerea de pietoni. La jumatatea drumului am simtit roata masinii, care venise cu viteza, cum imi trece peste cap.

Ma numeam Irina

2 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari!
Eu inca ma numesc Irina ,si spre surprinderea mea , pe zi ce trece sunt tot mai mandra de numele meu , chiar daca in copilarie nu intelegeam decizia parintilor mei .
E minunat ca inca mai intalnesti oameni completi pe lumea asta .Unii si-au dat sufletul fara sa-si dea seama , dar nu sunt eu in masura sa condamn pe nimeni .
Continua sa scrii , este lucrul pe care poti sa-l faci fara a te simti frustrata ca cineva s-ar putea simti jignit de limba ascutita a poetului.Iar tu te poti simti libera sa spui ceea ce simti de acolo de unde altii nici in gand nu pot ajunge . Tu ai suflet . Sa fii mereu impacata cu gandul ca esti altfel , esti speciala .

Feli Popescu spunea...

Ce minune ca am descoperit blogul tau, am sa te citesc constant si sper sa postezi mai des si mai mult!

Nu ma cheama Irina, dar am avut si eu un bunic si vreo cativa unchi care nu au gasit alte metode de a-si ucide propriii monstri interiori decat descarcand toata ura adunata in sufletele lor intunecate asupra unor copii nevinovati, printre altele asupra mea.

E bine sa fim cat mai multi cei care vorbim tare si raspicat impotriva abuzului! Felicitari si ... keep up the good work!