Problema: Privire din ce in ce mai incesotata. Ochii inchisi pe jumatate. Mana se opreste din scris. Corpul se apleaca usor inainte. Picior peste picior. Miscare subtila a piciorului de deasupra. Respiratie mai din ce in ce mai rapida?
Dilema: Cum sa reactionez?
miercuri, 13 mai 2009
miercuri, 6 mai 2009
Ma numeam Irina
Cand m-am nascut nimeni nu s-a bucurat. Eram fata. Eh....... Poate mama a fost incantata, pentru ca avea cine sa o inlocuiasca la facut treburile casei.
Am crescut si vedeam de fratii mei mai mici.
M-am dus la scoala asa, doar cat sa stiu cum sa ma iscalesc si sa socotesc.
Cand aveam vreo noua ani, unchiul meu a venit pe la noi. Si........
De atunci, nu stiu ce s-a intamplat, a inceput sa nu imi mai pese de nimic. Nimic nu ma mai atinge.
De atunci, lucrurile pe care le vedeam vroiam sa fie ale mele.
De atunci, nu mai vedeam rostul sa spun adevarul.
De atunci, nu mai intelegeam de ce trebuie sa ma spal.
Am ajuns in clasa a sasea. Lucrurile au inceput din nou sa aiba un sens. Ma intelegeam din ce in ce mai bine cu ceilalti.
A venit vacanta de vara. Imi placea sa ies in parc, sa ma plimb.
Intr-o dupa dupa-amiaza, am plecat in parc. Am trecut pe la trecerea de pietoni. La jumatatea drumului am simtit roata masinii, care venise cu viteza, cum imi trece peste cap.
Ma numeam Irina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
