Ce ii trebuie unui copil sa-si faca prieteni de joaca? O minge, doar o minge, am zice. A, da si dorinta de a se juca cu ceilalti copii.
Si acum povestea dragii mei adulti:
A fost odata, nu de mult, o fetita care avea o minge si care vroia sa se joace cu alti copii.
Ea se deoasebea de ceilalti prin faptul ca era o mica zana. Din aceasta cauza, nu stia sa se faca foarte bine inteleasa de ceilalti oameni. Daca se emotiona, nu mai stia sa vorbeasca, dar vroia sa-si exprime sentimentele. Si incepea sa ciupeasca, nu din rautate, ci doar ca sa-ti arate ca e nelinistita, vrea ceva, dar nu stie sa spuna in cuvinte.
Intr-o zi a iesit in curtea scolii, cu mingea ei mare si albastra. S-a dus aproape de un grup de copii si a aruncat mingea. Aceasta s-a rostogolit pana la picioarele lor. Fetita noastra astepta. Astepta ca macar unul din ei sa ridice mingea si sa i-o arunce, sau macar sa dea cu piciorul in ea. Dar ce credeti ca s-a intamplat, dragii mei. Copiii s-au uitat la minge, s-au uitat la zana noastra si i-au intors spatele.
Fetita noastra s-a dus si si-a luat mingea si a aruncat-o din nou. A primit acelasi raspuns. Atunci s-a dus la unul din copii, s-a uitat la el, iar acesta a repezit-o. Fetita noastra s-a emotionat si l-a ciupit. Cand au vazut copiii ce s-a intamplat, au izbucnit in ras si au inceput sa o faca nebuna.
Unde sunt nebunia si rautatea? In intoleranta sau in incapacitatea de exprimare a sentimentelor? Eu cred ca in nici una, ci in inima noastra impietrita, care nu e capabila sa inteleaga ca frumusetea vine din faptul ca suntem diferiti, ca a-l accepta pe celalalt inseamna sa te accepti pe tine. Iar copii nostri ne imita, crezand ca asa trebuie sa se poarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu