Explicatie


Prin aceste mici povestiri, nu caut sa va fac sa va simtiti bine. Suntem destul de amortiti si de indiferenti la ceea ce se petrece in jurul nostru. Vreau sa imi scot din inima toata durerea provocata de lucrurile "frumoase" pe care le-am vazut. Vreau sa vad ca incepeti sa iesiti din amorteala, ca numai alergati dupa lucruri pe care oricum nu le veti lua cu voi atunci cand veti muri. Vreau sa vad cum va opriti din drumul vostru grabit si intindeti o mana celui care are nevoie cu adevarat de ea. Vreau sa intelegeti ca daca dati bani unui cersetor, unei fundatii nu v-ati capatat un loc in cer. Nu cu Bani se cumpara fericirea.
Daruiti putin din dragostea voastra.

duminică, 28 septembrie 2008

Multumesc! (deviere de la subiect)

   Acum trei ani, dupa opt ani in care am vazut numai ,,parinti'' ce m-au facut sa imi pierd increderea in oameni, am cunoscut o MAMICA.

  Da, o adevarata MAMA, care mi-a redat increderea in oameni.

  Opt ani degroaza, in care nu vedeam decat durere, frica, inraire.......acolo unde trebuia sa fie dragoste, inocenta, bucurie.....

 Parintii stiuti de mine credeau ca e normal saisi dea copilul cu capul de pereti, sa le puna mana pe plita, sa isi satisfaca instinctele animalice in cel mai bun caz de fata cu copiii, daca nu chiar cu ei.....

 Ma resemnasem... Credeam ca asa sunt toti parintii ai caror copii au nevoie de mai multa dragoste decat altii. Incepusem sa simt cum si inima mea prinde sa se transforme incet - incetisor intr-o piatra. Da inima mea, care in primul an de joaca (lucrul cu copiii nu pot sa il numesc munca, chiar daca iau totul in serios) se solda cu nopti intregi de plans. 

 Satula de atata uratenie si lipsa de bani (recunosc) m-am hotarat sa imi caut ceva de munca. Doar aveam o vara intreaga libera. Si cum sunt mai comoda din fire, am zis sa caut ceva la care ma pricep (atunci asa credeam, ca le stiu pe toate...). Si am gasit un anunt in care se cauta persoane, care sa lucreze cu un copil cu retard psihomotor. Asta e de mine (gandeam eu) sa vezi cum ii dau pe spate pe parinti.....imposibil sa cunoasca ei mai multe decat mine (:)) ), las ca le arat eu.....

 Si asa am ajuns sa cunosc o MAMICA. Bine, prima data cand am vazut-o am crezut ca e sora mai mare. Nu credeam ca are mai mult de  18 ani.

 Cu fiecare minut in care stateamin preajma ei incepeam sa vad o alta lume. O lume de bunatate, de iubire, de sacrificiu pentru familie, pentru copii in special. 

  Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, ca mi-a aratat o lume a PARINTILOR, ma invata si meserie..... Da, ma invata. Un parinte invata un ,,specialist" meserie.......

 Si pentru toate acestea nu pot sa spun decat......... MULTUMESC IANANA......

P.S. Sper ca nu ma vei certa daca vei citi....

2 comentarii:

Anonim spunea...

foarte frumos si foarte adevarat :)

Ileana A. spunea...

o imbratisare mare. restul e tacere.