80 milioane

Buna! Numele meu este M si am 16 ani. Sunt subtirica, am par negru si lung, si ochi negri.

Vreau sa va povestesc Basmul meu frumos:

Parintii mei, nu aveau unde sa locuiasca, si le cam placea bautura. Pe mine, fiind fata, m-au considerat o povara. Asa ca, cu toate ca eu puteam sa invat bine, imi placea scoala s-au gandit sa nu ma inscrie. De ce sa faca asta? Cine mai avea grija de frati, cine mai facea mancare? Dar, intr-o zi, au aflat ca daca imi fac certificat de Handicapat, pot lua bani mai multi. Si uite asa, spre bucuria mea, am intrat la scoala (chiar daca era doar speciala). Imi placea acolo. veneam lunea, plecam vinerea. Eram cu fete de aceeasi varsta. Si ce e mai important: nu trebuia sa am grija de altcineva, ci doar sa invat. Profesorii ma placea, pentru ca eram silitoare si cuminte. Doamna mea incepuse sa faca planuri la ce profesionala sa ma inscrie.
Ce bine! Puteam sa imi gasesc o slujba buna si sa-mi ajut si fratii.

Ah ce fericire!

Dar, intr-o vineri , cand m-am dus acasa, am aflat ca tata m-a maritat. Ca mi-a gasit un barbat bun care o sa aiba grija de noi toti. Am plans mult, dar am zis ca tatal meu stie ce e mai bine pentru mine.
Dupa nunta, sotul mi-a spus ca a dat pentru mine 80 000 000 lei (vechi). Am stat impreuna cu el cateva luni pana cand s-a gandit ca ar trebui sa-si recupereze suma. Asa ca m-a vandut fratelui lui, care m-a dus la produs in Spania.
De aici incolo nu mai stiu ce s-a intamplat cu mine. M-am pierdut si nu ma mai gasesc. Zi noapte acelasi lucru fara incetare cu aceeasi uratenie si rautate.

Durere, mizerie, ura.
Totul pentru ce? Doar pentru un pahar de bautura.

Gata, dragii mei adulti. Acesta este basmul meu frumos, cu regi drepti, printi buni si o printesa rasfatata.

P.S. Daca va plac Banii , Bautura, Drogurile, Jocurile de noroc, vindeti-va sufletul (care oricum e pierdut).
Nu copiii pentru ca ei sunt singura voastra mantuire.

Un copil, o minge

Ce ii trebuie unui copil sa-si faca prieteni de joaca? O minge, doar o minge, am zice. A, da si dorinta de a se juca cu ceilalti copii.

Si acum povestea dragii mei adulti:

A fost odata, nu de mult, o fetita care avea o minge si care vroia sa se joace cu alti copii.

Ea se deoasebea de ceilalti prin faptul ca era o mica zana. Din aceasta cauza, nu stia sa se faca foarte bine inteleasa de ceilalti oameni. Daca se emotiona, nu mai stia sa vorbeasca, dar vroia sa-si exprime sentimentele. Si incepea sa ciupeasca, nu din rautate, ci doar ca sa-ti arate ca e nelinistita, vrea ceva, dar nu stie sa spuna in cuvinte.

Intr-o zi a iesit in curtea scolii, cu mingea ei mare si albastra. S-a dus aproape de un grup de copii si a aruncat mingea. Aceasta s-a rostogolit pana la picioarele lor. Fetita noastra astepta. Astepta ca macar unul din ei sa ridice mingea si sa i-o arunce, sau macar sa dea cu piciorul in ea. Dar ce credeti ca s-a intamplat, dragii mei. Copiii s-au uitat la minge, s-au uitat la zana noastra si i-au intors spatele.

Fetita noastra s-a dus si si-a luat mingea si a aruncat-o din nou. A primit acelasi raspuns. Atunci s-a dus la unul din copii, s-a uitat la el, iar acesta a repezit-o. Fetita noastra s-a emotionat si l-a ciupit. Cand au vazut copiii ce s-a intamplat, au izbucnit in ras si au inceput sa o faca nebuna.

Unde sunt nebunia si rautatea? In intoleranta sau in incapacitatea de exprimare a sentimentelor? Eu cred ca in nici una, ci in inima noastra impietrita, care nu e capabila sa inteleaga ca frumusetea vine din faptul ca suntem diferiti, ca a-l accepta pe celalalt inseamna sa te accepti pe tine. Iar copii nostri ne imita, crezand ca asa trebuie sa se poarte.