Pentru prima data in viata ma bucur de trecerea unui an si ma sperii de cel nou.
Poate in sfarsit dau semne de maturitate (doar juma de par imi e alb) sau poate ca nu.
Anul 2008 a inceput ca toate celelalte, parea promitator, chiar fructuos. Dar am reusit sa extenuez in primele 4 luni atat de rau, incat nici acum nu mi-am revenit. A venit vara si vacanta mult dorita la mare s-a transformat in vacanta la mare inaltime ( a se citi etajul 9). A venit toamna cea racoroasa. Eh, mi-am zis eu, acelasi inceput de an scolar....Gresit.
Toamna a venit cu boala Dulcetei, care s-a prelungit in reprize pana in decembrie.
Eu am descoperit intr-un mod placut (a se citi dureros) faptul ca am pietre la rinichi (dupa un ,,travaliu'' de o saptamana, am devenit mandra ,,mamica'' a unei pietre de 4 milimetri (mica, mica dar ......)(Paranteza: Sfat prietensec: daca nassterea naturala e cel putin la fel de dureroasa ca eliminarea unei pietricele cat un bob de piper, dragi mamici curajoase, cand ajungeti la spital strigati in gura mare ,,Vreau Epiduralaaaaaaaaa'', nu faceti pe vitezele)
Inceputul de an scolar a fost ca un foc de artificii cu participarea la patru conferinte, cu referate si situatii de facut (doar suntem scriptologi nu educatori) si cu un numar mai mare de copii (in actul educational e importanta cantitatea nu calitatea). Am primit numai vesti placute: o fosta eleva a murit, tatal unei eleve a trebuit operat pe inima de urgenta in italia (noroc ca aveau bani, altfel nu stiu cum s-ar fi terminat totul).La sfarsitul lui octombrie a murit si un vecin, e adevarat mai in varsta, dar... Dar in urma lui a ramas sotia in varsta, bolnava si singura.
Iar decembrie, decembrie cel plin de sarbatori s-a transformat in decembrie cel trist. De ce? Simplu. Laringita mi-a recidivat intr-o forma grava, cu dureri ingrozitoare.
......Si a venit ziua de 6 decembrie (uraaaa vin Mosii cu cadouri...), ziua de nastere a bunicii mele. Din cauza racelii nu am plecat la tara, am ramas acasa in varful patului. Si cum stateam eu asa, primesc vestea: tatal lui L, cea mai buna prietena a mea, a murit. Da, a murit de ziua lui.
Un an frumos, nu-i asa?
Eu o sa trec incet peste aceste lovituri dar Ianana si L? Mi-e frica sa ma gandesc ce e in sufletul lor....
Sa revenim.
Un an s-a dus, altul a inceput.
Ce vreau de la noul an? Pentru prima data in viata nu cer altceva decat sanatate si pace, pentru mine si pentru cei dragi. Restul se pot face incet, fara sa ma mai reped si sa vreau acum.
Voi ce va doriti de la noul an?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
sa fie cald
da...e complicat cu inceputurile. sau e mai complicat cu sfarsitul...ne e greu sa incepem bine ceva ce tocmai am terminat prost, pt ca nu incepusem bine, din cauza unui inceput prost, determinat de un sfarsit deprimant. de an, bineinteles.
in noul an vreau liniste si putere. putere sa vad lucruri pe care NU le POT schimba, care nu depind de mine si ma dor.
putere sa accept toate lucrurile pe care nu le fac asa cum mi-as dori. adica toate.
si rabdare. rabdare cu noi toti, dar mai ales cu mine. e greu sa realizezi ca incerci sa ajuti, sa inveti sa sustii, sa coordonezi, sa schimbi, sa inveti pe altcineva ceea ce tu nu ajuti, sustii, coordonezi, schimbi, inveti bine cand vine vorba de TINE. e greu sa te autoevaluezi sincer.
dincolo de entuziasmul cel de toate zilele vine evaluarea...
anul nu l-am terminat cu evaluare si nu-l incep cu obiective.
sunt linistita acum si astept valurile cu care o sa dau piept, chiar daca nu stiu sa inot. si cel mai mare val sunt eu.
educatoarea vesela...iti doresc ce-mi doresc si mie. crede-ma ca e de bine! :)
PS: cu drag, diAna :)
Trimiteți un comentariu