Obosita

Oboseala ce m-a cuprins ma strange din ce in ce mai tare.
Vreau doar sa dorm, sa ma rup de tot ce ma inconjoara.
Tot ceea ce imi oferea satisfactie acum ma lasa rece.

Am obosit si un simplu somn nu-mi incarca bateriile.

M-am schimbat.
Ochii nu imi mai rad. Sunt reci si rai.
Gura nu mai zambeste. E stransa intr-un rictus dezapobrator.

Am obosit.
Vreau doar sa stau. Sa nu fac nimic. Doar sa dorm.

M-am schimbat.
Inainte ii faceam pe cei din jurul meu sa rada. Acum nu provoc decat suferinta.

Am obosit.
Vreau sa uit de tot.

Picior peste picior

Problema: Privire din ce in ce mai incesotata. Ochii inchisi pe jumatate. Mana se opreste din scris. Corpul se apleaca usor inainte. Picior peste picior. Miscare subtila a piciorului de deasupra. Respiratie mai din ce in ce mai rapida?

Dilema: Cum sa reactionez?

Ma numeam Irina

Cand m-am nascut nimeni nu s-a bucurat. Eram fata. Eh....... Poate mama a fost incantata, pentru ca avea cine sa o inlocuiasca la facut treburile casei.
Am crescut si vedeam de fratii mei mai mici.
M-am dus la scoala asa, doar cat sa stiu cum sa ma iscalesc si sa socotesc.
Cand aveam vreo noua ani, unchiul meu a venit pe la noi. Si........
De atunci, nu stiu ce s-a intamplat, a inceput sa nu imi mai pese de nimic. Nimic nu ma mai atinge.
De atunci, lucrurile pe care le vedeam vroiam sa fie ale mele.
De atunci, nu mai vedeam rostul sa spun adevarul.
De atunci, nu mai intelegeam de ce trebuie sa ma spal.

Am ajuns in clasa a sasea. Lucrurile au inceput din nou sa aiba un sens. Ma intelegeam din ce in ce mai bine cu ceilalti.

A venit vacanta de vara. Imi placea sa ies in parc, sa ma plimb.
Intr-o dupa dupa-amiaza, am plecat in parc. Am trecut pe la trecerea de pietoni. La jumatatea drumului am simtit roata masinii, care venise cu viteza, cum imi trece peste cap.

Ma numeam Irina

Ma arunc

Ma arunc! Ce crezi tu ca nu am curaj? Ma arunc numai sa te vad in puscarie! Sa mananci bataie de la toti! Nu te apropia ca ma arunc! O sa tip ca ma arunci pe geam! Vreau sa vad ce faci cand imi aduna creierii de pe jos! MA ARUNC!

(Acesta a fost unul din momentele in care am simtit ca nu mai pot. De TREi ori l-am adunat de pe cealalta a ferestrei, ultima data agatandu-l din zbor.)

Putina cerneala!

Sunt masochista?

Ma bucur atunci cand A ma musca. Ma musca si se uita in ochii mei. Ma sfideaza. Stie ce vreau de la ea. Dar nu vrea sa faca. Apuca pielea usor cu dintii. Vede ca nu reactionez. Strange mai tare. Nici o reactie vizibila, dar eu am intepenit, incerc sa expir si inspir in acelasi ritm, ochii imi sunt plini de lacrimi, carora le poruncesc sa nu cada, privirea imi e atintita pe panoul din spatele A-ei.
A imi da drumul. Nu e amuzant sa musti pe cineva care nu are nici o reactie. Eu, incet, cu o lentoare demna de un melc, revin incet in prezent si reiau activitatea din punctul in care o lasasem. A face bine ce ii spusesem. Atunci are parte de un spectacol demn de telenovela. Lacrimile si tipetele pe care le inghitisem cat timp ma musca le dau frau liber. A e extaziata. Atata spectacol pentru ca a citit un cuvant de trei litere.


Zgarieturile M-ei ma gadila, nu ma mai ustura. Cand ii spun Iananei ca am mai primit o zgarietura noua ma amuz (scuze, stiu ca e un comportament negativ). Cum reuseste M sa fie atat de creativa in modul cum zgarie? Cum reuseste sa te zgarie acolo unde nici unde nu gandesti?
Imi place ca ma zgarie? Nu.
Ma bucur ca ma zgarie? Da.
De ce Da? Pentru ca nu e marioneta, pe care sa o manuiesticum vrea, pentru ca isi manifesta, asa cum stie ea, frustrarile si sentimentele negative.



Ma bucur de fiecare zgarietura sau muscatura de care am parte. Nu imi place, ma enerveaza, dar ma bucur. Am obtinut o reactie, chiar daca e de impotrivire. Asa stiu ca ceva se intampla, asa stiu ca inaintam, ca nu stam pe loc.

Va provoc muscati-ma, zgariati-ma. Ma voi bucura.

Cu scobitoarea

Inchipuiti-va cum e sa incerci sa sfarami un baraj cu o scobitoare. Ati zice ca e imposibil. Va inselati. SE POATE.
La fel cum si David l-a ingenuncheat pe Goliath si sfaramatul barajului cu scobitoarea e posibil.
Totul este posibil cu multa dragoste si perseverenta....ZAU