Ma bucur atunci cand A ma musca. Ma musca si se uita in ochii mei. Ma sfideaza. Stie ce vreau de la ea. Dar nu vrea sa faca. Apuca pielea usor cu dintii. Vede ca nu reactionez. Strange mai tare. Nici o reactie vizibila, dar eu am intepenit, incerc sa expir si inspir in acelasi ritm, ochii imi sunt plini de lacrimi, carora le poruncesc sa nu cada, privirea imi e atintita pe panoul din spatele A-ei.
A imi da drumul. Nu e amuzant sa musti pe cineva care nu are nici o reactie. Eu, incet, cu o lentoare demna de un melc, revin incet in prezent si reiau activitatea din punctul in care o lasasem. A face bine ce ii spusesem. Atunci are parte de un spectacol demn de telenovela. Lacrimile si tipetele pe care le inghitisem cat timp ma musca le dau frau liber. A e extaziata. Atata spectacol pentru ca a citit un cuvant de trei litere.
Zgarieturile M-ei ma gadila, nu ma mai ustura. Cand ii spun Iananei ca am mai primit o zgarietura noua ma amuz (scuze, stiu ca e un comportament negativ). Cum reuseste M sa fie atat de creativa in modul cum zgarie? Cum reuseste sa te zgarie acolo unde nici unde nu gandesti?
Imi place ca ma zgarie? Nu.
Ma bucur ca ma zgarie? Da.
De ce Da? Pentru ca nu e marioneta, pe care sa o manuiesticum vrea, pentru ca isi manifesta, asa cum stie ea, frustrarile si sentimentele negative.
Ma bucur de fiecare zgarietura sau muscatura de care am parte. Nu imi place, ma enerveaza, dar ma bucur. Am obtinut o reactie, chiar daca e de impotrivire. Asa stiu ca ceva se intampla, asa stiu ca inaintam, ca nu stam pe loc.
Va provoc muscati-ma, zgariati-ma. Ma voi bucura.