Cine pe cine invata

  Se spune ca educatorul il invata pe copil.  Cred ca lectia asta eu am sarit-o.

Fiecare copil cu care am lucrat m-a invatat ceva, m-a educat, mi-a format caracterul.

  In relatia mea cu copiii ei au fost invatatorii si eu elevul. Am invatat lucruri, pe care altii s-au chinuit mult si bine (tot degeaba) sa mi le explice.
  Eu nu pricepeam si pace. Totul se termina in urlete si plansete. 
  
 Anii au trecut, eu am crescut mare (doar mare nu si matura) si tot nu stiam sa fac unele lucruri.
 Si pentru ca eram mare, a trebuit sa ma angajez.

  Ehe, si intamplarea facu (sau mai bine zis momentul meu, ca Hipopotamita balerina de pe salteaua de gimnastica de la ANEFS, care i-a facut pe profesori sa rada cu lacrimi) sa devin cadru didactic (da - cica sunt cadru didactic, am constientizat si eu asta dupa 10 ani in invatamant).
   Si asa am inceput sa fiu invatata, nu de persoanele abilitate sa o faca, ci de copii. Copii considerati de societate handicapati ( aici am eu dubii serioase, cred ca lucrurile stau tocmai pe dos). 
  Va intrebati oare ce am invatat? Sa va dau cateva exemple:
- am invatat sa am caiete ordonate
- am invatat sa scriu citet
- am invatat sa citesc cu intonatie
- am invatat sa cos (mama a inceput sa se inchine cand m-a vazut cosand primul goblen)
- am invatat sa pun ochiuri pe andrele si sa crosetez (saraca mama imi facea lucrurile pentru orele de esucatie tehnologica)
- am invatat sa fac paine
- am invatat sa sa ma bucur de lucruri marunte

Pentru toate acestea nu pot sa le spun acestor copii decat MULTUMESC. Iar societatii ii recomand sa isi scoata ochelarii de cal.

De bine sau de rau?

  Caracterizare:
- sunt dezordonata
- sunt imprastiata
- sunt cu capul in nori ( si picioarele in gropi)
- sunt uituca
- sunt egoista (dar rau de tot)
- nu pot sa ma concentrez pe o perioada mare de timp
- nu imi place sa invat
 

  Preferinte:
- imi place sa rad tare
- imi place sa tip
- imi place sa ma tavalesc pe jos
- imi place sa ma murdaresc ( d-nul porc e curat)
- imi place sa topai in pat
- imi place sa joc fotbal in casa
- imi place sa ma dau in leagan, pe tobogan
- imi place sa calc in balti
- imi place sa ma bat cu perne 

  E de bine? E de rau?

  Cine poate sa imi spuna?

  Observatie: Am peste 30 de ani. Lumea zice ca sunt un adult (asta e cea mai buna gluma pe care am auzit-o).

Probleme/Intrebari:
  Cum pot oare eu sa educ copiii?
  Cum reusesc ei sa invete ceva de la mine?
  De ce sunt bucurosi sa ma vada?
  De ce parintii copiilor sunt multimiti de mine?
  Cum au oare curajul sa ii lase pe mana mea?

 

Cine poate sa ma lamureasca?

  

I've got no strings.....

   Sunt o papusa.

   O papusa frumoasa, dar legata cu o multime de sfori, prin care sunt manuita. La inceput nu le-am vazut. Nici nu stiam ca sunt legata.

   Respiram.

   Imi placea sa rad, dar trebuia sa stai aproape de fata mea si drept in campul meu vizual.

   Respiram.

   La un moment dat am cazut de pe scaun. Cineva ma facea sa rad.

   Respiram si radeam.

   Am inceput sa simt sforile. Nu stiam ce sunt ele, dar stiam ca ceva ma tine.

   E bine?

   E rau?

   Nu stiu.

   Doare?

   Doare, pentru ca unele trag intr- directie altele in cealalta. Unele ma tin legata, nu vor sa ma lase sa scap. Vor sa fiu prizoniera lor. Sunt groase si aspre. Ma dor.
   Cand am cazut de pe scaun am primit alt rand de sfori. Dar acestea sunt ca sarutul mamei inainte de culcare. Ma dor si acestea. Dar ele ma elibereaza de celelalte. Ma fac sa vreau sa scap de celelalte. Imi dau dorinta de a cunoaste. Imi dau putere. Ma ajuta. Si, ce e cel mai important, se topesc in momentul in care am invatat ce trebuia sa invat.

   Sunt o papusa.

   O papusa frumoasa. Dar am descoperit ca am si suflet. Am descoperit ca vreau mai mult. Vreau sa nu mai am sfori. Si, e bine fara ele.

   Respir, rad, vorbesc, mananc singura, ma plimb, ma cert.

   Inca nu am scapat de sforile care ma trag in jos. Dar vreau, daca nu pot sa scap de ele, sa le fac macar sa nu imi mai lase rani adanci.

   Va veni momentul in care voi zice: NU MAI AM SFORI!